Muzeul de Artă Brașov a pus opera artistului brașovean Hans Hermann sub lumina reflectoarelor în intervalul iulie-octombrie 2024 și a adus în atenția publicului gravura ca formă de exprimare artistică în cadrul proiectului „Explorând gravurile lui Hans Hermann: De la arta tradițională la cea digitală”. Ajuns acum la final, acest proiect a oferit publicului o experiență unică prin intermediul unei serii de activități esențiale pentru conservarea și valorificarea acestui artist emblematic al Brașovului.
Cu o carieră artistică remarcabilă desfășurată pe parcursul a peste șapte decenii, Hans Hermann este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți artiști români ai secolului XX. Talentul său de a capta frumusețea și autenticitatea peisajelor și monumentelor Transilvaniei i-a asigurat un loc de frunte în arta europeană, iar lucrările sale continuă să inspire și să ofere o perspectivă deosebită asupra moștenirii culturale a regiunii.
„Digitizarea unei părți importante a gravurilor lui Hans Hermann ne-a permis să le aducem mai aproape de public, iar expoziția interactivă a făcut ca arta lui Hermann să prindă viață într-un mod cu totul nou. Ne bucurăm că am putut transforma aceste lucrări în experiențe captivante, în special pentru tineri. Acest proiect a arătat și cum tehnologia poate recontextualiza arta pentru generațiile de azi, prin transformarea lucrărilor create în urmă cu un secol într-o poveste vizuală dinamică” povestește Bianca-Maria Bălșan, managerul Muzeului de Artă Brașov.
Proiectul „Explorând gravurile lui Hans Hermann: De la arta tradițională la cea digitală” a valorificat moștenirea artistică și documentară a lui Hans Hermann, renumit pentru gravurile sale ce ilustrează cu fidelitate viața, tradițiile și peisajele Transilvaniei. Muzeul de Artă Brașov deține o colecție de 274 de gravuri ale artistului, care surprind monumente istorice, cetăți săsești și peisaje montane, oferind o fereastră unică spre trecutul multicultural al regiunii. Proiectul și-a propus cercetarea, digitizarea și promovarea acestei colecții, recontextualizând-o pentru generațiile actuale și adaptând-o noilor modalități de consum cultural.
Într-o lume tot mai digitalizată, unde accesul la informații și resurse este aproape instantaneu, digitizarea devine un instrument esențial pentru a asigura continuitatea și relevanța operelor de artă aflate în patrimoniul muzeal. Astfel, crearea unei arhive digitale cu 100 de lucrări digitizate contribuie la conservarea pe termen lung și accesibilitatea online a operei lui Hermann pentru publicul larg.
Animații inovatoare pentru 15 dintre gravurile artistului adaugă lucrărilor o dimensiune dinamică și atractivă, adaptată publicului contemporan, în special tinerilor familiarizați cu noile tehnologii. Imaginea gravată, cunoscută pentru fidelitatea sa față de realitatea obiectivă și pentru precizia cu care redă fiecare detaliu, devine fundalul ideal pentru o animație ce oferă viață și mișcare. Prin animație, detaliile surprinse în gravură nu sunt doar prezentate, ci sunt transformate, invitând spectatorul să experimenteze o călătorie vizuală prin istorie și artă.
Expoziția interactivă desfășurată la Muzeul de Artă Brașov între 31 iulie și 13 octombrie 2024, unde gravurile originale au fost completate de animațiile digitale, dar și cu instrumente optice de redimensionare a gravurilor miniaturale, a oferit o experiență imersivă vizitatorilor. Expoziția a prezentat biografia artistului Hans Hermann sub forma unei cronologii, oferind vizitatorilor și un context istoric al creațiilor expuse.
Sâmbătă, 28 septembrie 2024, a avut loc conferința „Hans Hermann – un clasic al artei transilvănene”, susținută de dr. Radu Popica, istoric de artă. Conferința a oferit publicului o incursiune în biografia și creația artistului brașovean Hans Hermann, cunoscut ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai artei transilvănene din secolul XX. În cadrul prezentării, dr. Popica a subliniat complexitatea carierei artistice a lui Hermann, care a explorat diverse medii și influențe stilistice de-a lungul a șapte decenii de activitate.
În cadrul expoziției s-au desfășurat activități dedicate elevilor, susținute de Sînziana Dumitrescu, muzeograf, pentru a-i familiariza pe tinerii vizitatori cu creația lui Hans Hermann. Atelierele de scriere creativă și „Vânătoarea de indicii” au cuprins o parte teoretică, prin care elevii au aflat detalii despre viața și creația artistului, urmată de o componentă practică, menită să pună creativitatea la încercare îmbinând cu succes conținutul expoziției.
Toate resursele realizate în proiect sunt disponibile pe website-ul hanshermann.muzeulartabv.ro, care oferă publicului acces facil la lucrările și informațiile despre viața și cariera acestui artist de excepție.
Website-ul prezintă o gamă variată de resurse, incluzând o arhivă digitală cu peste 100 de gravuri semnate de artist, animații inovatoare care aduc gravurile la viață și o cronologie a parcursului său artistic. El este conceput să fie un instrument educativ și interactiv, adresându-se atât specialiștilor, cât și publicului larg, inclusiv tinerilor pasionați de tehnologiile moderne și arta digitală. Prin această platformă, vizitatorii pot explora în profunzime opera lui Hans Hermann, descoperind detalii despre creațiile sale, alături de resursele multimedia.
Proiectul „Explorând gravurile lui Hans Hermann: De la arta tradițională la cea digitală” a fost inițiat de Muzeul de Artă Brașov și co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului său de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.