Ministerul Energiei a obţinut, în marja reuniunii Comitetului pentru investiţii al Fondului pentru modernizare (FM), ce a avut loc în data de 22 octombrie 2024, la Budapesta, finanţarea nerambursabilă pentru toate cele şase propuneri de investiţii prioritare înaintate, în sumă totală de 1,1 miliarde euro, din care primele 860 milioane euro vor fi virate României până la sfârşitul anului, informează agenția națională de presă Agerpres.
Conform unui comunicat al ministerului, cele şase investiţii care vor beneficia de finanţare reprezintă trei scheme de ajutor de stat iniţiate de Ministerul Energiei, două proiecte individuale şi o schemă de ajutor de stat susţinute de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
„La Ministerul Energiei continuăm sub aceeaşi deviză: investiţii, investiţii, investiţii. Aproape un miliard de euro va intra în conturile României până la sfârşitul anului, din Fondul pentru modernizare, pentru investiţii care vizează producerea şi stocarea energiei verzi, construirea de capacităţi noi de cogenerare de înaltă eficienţă, modernizarea metroului din Bucureşti sau electrificarea unor linii de cale ferată. Toate reprezintă investiţii importante şi necesare, iar România este campioana atragerii de finanţări nerambursabile din Fondul pentru modernizare. Dar potenţialul nostru de dezvoltare este unul imens şi, tocmai de aceea, nu ne oprim aici. Investiţie cu investiţie, proiect cu proiect, punem umărul la energia României de mâine: sigură, accesibilă şi cât mai verde. Cu fiecare MW nou pentru sistemul energetic naţional, românii vor avea şansa reducerii preţului energiei electrice în facturi, iar mediul economic românesc va deveni mai competitiv”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Astfel, în aplicarea politicii de dezvoltare a noi surse de producere a energiei din surse regenerabile şi, în acelaşi timp, de gestionare a echilibrului dintre producţia şi consumul de energie, mai ales în contextul creşterii accentuate a cererii şi tranziţiei către surse de energie regenerabilă, Ministerul Energiei va finanţa, în cadrul a două scheme de ajutor de stat, investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanţii din sectorul public (RES-UAT) şi, de asemenea, în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii).
Cele două măsuri beneficiază de o alocare financiară de 350 milioane euro, dintre care 200 milioane euro sunt destinaţi finanţării producerii de energie electrică pentru autoconsum, pentru solicitanţii din sectorul public.
„Această finanţare are o importanţă deosebită, întrucât vine să completeze apelul iniţial, derulat de Ministerul Energiei, care a avut un buget de 500 milioane euro, fonduri provenite tot din Fondul pentru modernizare. Întrucât acest buget a fost insuficient, ţinând cont de interesul crescut şi de nevoia de a susţine mediul public în procesul către tranziţia verde, Ministerul Energiei a decis suplimentarea fondurilor şi finanţarea tuturor proiectelor eligibile depuse în cadrul apelului iniţial, se menţionează în comunicat.
Complementar cu politica investiţională în producţia de energie electrică din RES, cea de-a doua măsură de investiţii susţinută de Ministerul Energiei o reprezintă sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii). Apelul de proiecte va beneficia de un buget de 150 milioane euro, fonduri provenite din Fondul pentru modernizare, urmând a fi lansat în cursul lunii noiembrie.
Nu în ultimul rând, 361,950 milioane euro vor fi destinaţi investiţiilor în dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate.
Citește continuarea aici.