A crescut numărul profesorilor care au declarat la ANAF venituri din meditații. Brașov: 268 declarații

Numărul cadrelor didactice care s-au conformat obligațiilor legale și au declarat venituri obținute din meditații a crescut constant, potrivit ANAF. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a înregistrat în ultimii trei ani o creştere a veniturilor obținute din meditații, influenţată şi de campania de informare susţinută de ANAF privind declararea de către profesori a veniturilor obținute din meditații.

Potrivit informaților obținute de Gândul.ro, pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul contribuabililor este Bucureștiul, cu 1.055 de profesori care au depus declarații, cu un venit însumat de 17.342.450 de lei, ceea ce înseamnă o medie de 16.438 de lei pentru fiecare cadru didactic care a declarat venituri din meditații.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

La polul opus, județul cu cele mai puține declarații este Tulcea, respectiv 12 profesori care au declarat venituri din meditații de 172.407 de lei, respectiv 9.074 de lei în medie pentru fiecare.

Județe cu un număr mai ridicat de persoane care au declarat venituri din meditații de peste două milioane de lei sunt:

  • Cluj: 736 declarații pentru venituri din meditații, cu un total 4.884.753 de lei
  • Timiș: 313 declarații, 2.805.497 de lei
  • Sibiu: 328 declarații, 2.707.008 de lei
  • Brașov: 268 declarații, 2.657.952 de lei
  • Iași: 328 declarații, 2.254.232 de lei
  • Ilfov: 155 declarații, 2.203.105 de lei
  • Bihor: 245 declarații, 2.113.443 de lei
  • Prahova: 309 declarații, 2.073.638 de lei
Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Venituri totale din meditații de peste un milion de lei s-au declarat în județele Alba, Arad, Argeș, Dâmbovița, Harghita și Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.