A doua ediție a conferinței SMART AIRPORT CITIES a avut loc la Ghimbav de Ziua Europei

  • Aeroport Internațional Brașov Ghimbav (AIBG) și oportunitățile de dezvoltare regională pe care le oferă, subiectul central al evenimentului.

Pe 9 mai 2022, la Ghimbav a avut loc cea de-a doua ediție a conferinței internaționale SMART AIRPORT CITIES, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Ghimbav în Parteneriat cu asociațiile European Events and Festivals și Smart City Brașov.

Aproximativ 200 de invitați, reprezentanți ai autorităților locale, mediului diplomatic și de afaceri, precum și specialiști din industria aviatică, experți în industria aeroportuară și dezvoltare urbană inteligentă, experți din turism din toată Europa au luat la dezbaterile acestei conferințe, care a avut drept obiectiv promovarea dezvoltării sustenabile a orașelor aeroportuare din România și a regiunilor din jurul acestora.

Tema centrală de discuție în acest an a fost viitorul Aeroport Internațional Brașov Ghimbav (AIBG), mai exact oportunităţile de dezvoltare regională pe care le oferă acest proiect, intrat în linie dreaptă și care urmează să fie inaugurat până la finalul lui 2022.

Printre invitații de seamă s-au numărat Ambasadorul Elveției în România, Arthur Mattli, Consulul Germaniei în Sibiu, Ursula Kerstin Jahn, Consulul Onorific al Austriei la Sibiu, Andreas Huber, Consulul Onorific al Franței la Brașov, Ion Ciolacu, Consulul Onorific al Poloniei la Brașov, Janusz Szalinski, Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea și Primarul Municipiului Brașov, Allen Coliban.

“Ghimbavul a devenit un adevărat oraș magnet, iar ținta mea ca primar este să dezvoltăm Ghimbavul în continuare atât economic cât și cultural și turistic și astfel să fie atractiv pentru investitori cât și să ofere o calitate a vieții extrem de ridicată pentru cetățeni.

Cu convingere și determinare, dezvoltăm Ghimbavul într-un adevărat oraș aeroportuar inteligent în care oamenii să fie în centrul atenției.

Aeroporturile sunt capete de pod si crează punți între state, firme si oameni, iar din acest an mă bucur să avem și la Ghimbav un capăt de pod puternic și solid prin care să dezvoltăm punțile existente si să creăm punți noi de colaborare și prietenie,” a declarat Ionel Fliundra, Primarul Orașului Ghimbav și organizatorul evenimentului în discursul său de deschidere.

Citeste și:  Se prefigurează un viitor plin de provocări pentru copii în 2050, într-o lume transformată de crize climatice extreme, schimbări demografice și disparități tehnologice 

Domnia sa a amintit de una dintre investițiile care se dezvoltă ca urmare a construcției Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, respectiv viitorul proiect al Centrului Expozițional și de Congrese Ghimbav, care va fi amplasat în imediata apropiere a aeroportului și va deveni un punct de atracție important pentru turiști și investitori, deopotrivă.

“Mă bucur că am putut organiza a doua ediție a conferinței Smart Airport Cities la Ghimbav după doi ani de pandemie, exact de Ziua Europei, pe 9 mai și astfel am transmis un puternic mesaj european din Ghimbav și din Zona Metropolitană Brașov.

Prin parteneriatele cu camerele de comerț bilaterale din România precum AHK, CCIFER, BEROCC, CCE, CCIBRP și Advantage Austria, am transmis mesajul către toți investitorii importanți din aceste țări că sunt așteptați și bineveniți în Ghimbav și în județul Brașov.

Aeroportul își va deschide porțile în acest an și se va conecta cu aeroporturi din toată Europa prin intermediul companiilor de aeriene care vor crea adevărate punți economice și turistice cu Ghimbavul și Brașov,” a afirmat Cristian Macedonschi, Presedintele Asociației Smart City Brașov și coorganizatorul conferinței aeroportuare de la Ghimbav.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice
Foto. Cristian Macedonschi

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav – primul aeroport din România eficient energetic

Aeroporturile regionale se confruntă, în prezent, nu doar cu nevoia presantă de a recurpera pierderile financiare cauzate de pandemie, dar și cu imperativul de a deveni mai verzi.

“Un oraș inteligent astăzi este unul care planifică gândindu-se la Pactul Ecologic European, care se străduiește să ofere un sistem integrat de transport și de plată și care are potențialul de a deveni un oraș european premiat din punct de vedere energetic.[…] Comisia Europeană subliniază importanţa creării de aeroporturi cu emisii zero şi conectarea acestora la alte moduri de transport. Am încredere că certificarea aeroporturilor în materie de emisii de carbon va creşte în următorii ani, ceea ce este foarte important”, a punctat Ambasadorul Elveției la Bucureşti, Arthur Mattli.

„Ultimele tehnologii la nivel mondial vor fi folosite la aeroportul de la Braşov-Ghimbav atât în ceea ce priveşte securitatea, cât şi dirijarea traficului aerian şi, foarte important, Consiliul Județean Brașov pregăteşte un proiect şi este prins în lista de investiţii, prin care acesta va fi primul aeroport din România eficient energetic, vom produce energia, o vom stoca în reţea şi vom avea independenţă energetică. Fiind construit ca un aeroport al zilelor noastre, va beneficia de toată tehnologia ca să fie exemplu pentru celelalte aeroporturi”, a declarat Adrian Veştea, Președintele Consiliului Județean Brașov.

Citeste și:  17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați ieri, de polițiștii de frontieră

“România, ca orice altă țară dezvoltată, are nevoie de aeroporturi inteligente. Secole economie ne arată că dezvoltarea economică vine din conectarea oamenilor cu oportunități și ce altă modalitate mai bună de a-i conecta în această epocă decât conexiunile aeroportuare. În Brașov și în regiune ați făcut un lucru extraordinar prin dezvoltarea acestei infrastructuri. I-ați înțeles potențialul și l-ați exploatat. Este doar o chestiune de timp până când acest proiect va genera investiții, va atrage turiști și va genera oportunități pentru Brașov, România și Europa,“ a transmis într-un mesaj video Sebastian Burduja, Cercetării, Inovării și Digitalizării.

De asemenea, în cadrul conferinței a fost lansată și cartea “Cum Să Modelăm Orașele din România” a lui Grațian Mihăilescu, UrbanizeHub.

Cei 6.000 de lei obtinuti de Asociația Smart City Brașov prin vânzarea cărții vor fi donați în totalitate organizației care se ocupă de întâmpinarea refugiaților ucrainieni din Gara Brașov, organizație coordonată de doamna Anca Petrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.