A fost deschis dosar penal după decesul tinerei brașovence care a căzut de la etajul 8

O tânără de 15 ani din Brașov a murit duminică dimineața, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc, în timp ce participa la o petrecere unde s-ar fi consumat alcool. Circumstanțele exacte ale tragediei sunt încă neclare, anchetatorii luând în calcul atât varianta sinuciderii, cât și posibilitatea unui accident.

„La acest moment s-a deschis dosar penal și se efectuează investigații cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Radu Năstac.

Ancheta este în plină desfășurare, audiindu-se martorii și efectuându-se expertize medico-legale.

Tragedie s-a petrecut în jurul orei 02.00, când poliția a fost alertată prin apelul 112 cu privire la o persoană inconștientă găsită la baza unui bloc din Brașov. Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul adolescentei, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

„Din cauza leziunilor produse, în ciuda manevrelor specifice întreprinse, a fost declarat decesul persoanei de către personalul medical”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Moartea tinerei a șocat comunitatea locală, iar anchetatorii continuă eforturile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la tragedie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.