A fost lansată Harta Abandonului! Prima bază de date publică dedicată centralizării instituțiilor de protecție a copilului care au funcționat în România socialistă și în prima decadă post-comunistă.
Harta Abandonului s-a născut dintr-o urgență. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, numărul copiilor care au trăit în sistemul de ocrotire rămâne încă o necunoscută.
𝐇𝐀𝐑𝐓𝐀 𝐀𝐁𝐀𝐍𝐃𝐎𝐍𝐔𝐋𝐔𝐈 răspunde unei nevoi de recuperare memorială și istorică a fenomenului instituționalizării copiilor în perioada comunistă și a fost construită după criterii arhivistice riguroase, cu documente fotografice sau scrise, descoperite în arhive necunoscute, personale și instituționale, care în acest moment nu există în spațiul public.
În etapa pilot, lansată în noiembrie 2023, pe Harta Abandonului vor fi active 100 dintre cele 770 de instituții descoperite în toate județele României, cu peste 550 de imagini asociate. În următorul an se va încărca treptat, după cercetare și prelucrare, pe www.muzeulabandonului.ro, toată arhiva la care echipa MA lucrează de aproape doi ani. Această arhivă adună la un loc un patrimoniu material și imaterial de istorii ale abandonului, alcătuit din peste 20.000 de fotografii, documente, obiecte, mărturii.
Muzeul Abandonului recuperează, arhivează și digitizează arhive personale și instituționale ale organizațiilor umanitare, până acum disparate, toate legate de istoria instituționalizării și dezinstituționalizării copilului din ultimii 70 ani.
Un studiu elaborat de Ministerul Sănătății, IOMC și UNICEF și publicat în 1991, arată că în România existau 700 de instituții de ocrotire pentru copii, dintre care 112 erau leagăne și secții de distrofici pentru grupa de vârstă 0-3 ani. Împreună, se estimează că aceste instituții erau casă pentru cel puțin 100.000 de copii.
Harta abandonului folosește pictograme pentru fiecare tip de instituție care a adăpostit copii abandonați: leagăne (pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani), case de copii preșcolari și școlari, cămine pentru copii „recuperabili” și „nerecuperabili”, conform etichetelor aplicate copiilor cu dizabilități în perioada comunistă și spitale – pentru marcarea secțiilor pentru distrofici sau pentru copiii infectați cu HIV.
Contribuie la maparea instituționalizării cu o amintire sau imagini din arhivele personale
Fiecare centru marcat pe hartă conține o fișă de documentare care poate fi îmbogățită prin contribuția vizitatorilor Muzeului cu mărturii, amintiri sau fotografii de la cei care au copilărit, voluntariat sau lucrat acolo. Fișele au fost realizate pe baza arhivelor de presă din perioada comunistă, a mărturiilor, a rapoartelor de vizită realizate de organizațiile care au contribuit la reforma sistemului de protecție a copilului și a legislației în vigoare.
Cunoști orfelinate, cămine-spital, școli speciale sau alte instituții dedicate protecției copilului, din perioada comunistă sau mai recentă? Poate ai trăit într-o casă de copii sau ai lucrat într-o instituție de ocrotire a copilului; sau pur și simplu ai copilărit în vecinătatea uneia. Amintirile și poveștile tale sunt valoroase. Contribuie cu o amintire pentru Harta Abandonului completând acest formular.
DESPRE MUZEUL ABANDONULUI:
Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ este un proiect independent inițiat de Asociația Q-Arts ce își propune o mapare a culturii abandonului și redarea unei narațiuni istorice a fenomenului abandonului și instituționalizării copiilor în România.
Muzeul Abandonului a fost distins în anul 2022 la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) cu Premiul pentru Incluziune Socială și Dialog Intercultural și la Gala Societății Civile cu trei Premii I la secțiunile: Artă și Cultură, Impact social, Campanii de comunicare pe teme sociale.
***
Harta Abandonului este un proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.