A început a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare

Ministerul Educației a anunțat că a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025–2026 începe vineri, 23 mai, și se încheie miercuri, 29 mai. În acest interval, părinții, tutorii legal instituiți sau reprezentanții legali ai copiilor care nu au fost repartizați în prima etapă sau nu au participat deloc la aceasta pot depune sau transmite cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflată pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate.

30 mai – 5 iunie 2025: are loc validarea cererilor de înscriere la școala aleasă ca primă opțiune. În acest interval, părinții trebuie să se asigure că documentele transmise sunt corecte și complete, în conformitate cu cerințele fiecărei unități de învățământ.

Citeste și:  Apel al Ministerului Educației pentru școlile care vor să devină unități-pilot în anul școlar 2025–2026

6 – 11 iunie 2025: unitățile de învățământ vor procesa cererile-tip de înscriere, pe baza unei proceduri elaborate de inspectoratul școlar. Repartizarea copiilor se va face în limita locurilor disponibile, ținând cont de criteriile generale și specifice de departajare. Tot în această perioadă vor fi introduse în aplicația informatică toate cererile procesate.

12 iunie 2025: fiecare școală va afișa listele finale ale copiilor admiși în clasa pregătitoare, în urma procesării cererilor din a doua etapă.

1 – 2 septembrie 2025: inspectoratele școlare vor prelua cererile copiilor care nu au fost înscriși până la această dată și le vor repartiza în unități de învățământ care mai au locuri disponibile. De asemenea, în acest interval se vor soluționa și alte situații speciale legate de înscriere, în acord cu interesul superior al copilului.

Citeste și:  Universitatea din București lansează programul pe 2025 pentru sprijinul educațional acordat elevilor defavorizați

Înscrierea în clasa pregătitoare este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.