A murit actorul Teodor Corban

Actorul Teodor Corban a părăsit, mult prea devreme, marea scenă a lumii, lăsându-ne, însă, moştenire arta şi creaţia sa, este mesajul Ministerului Culturii, după moartea actorului. Moştenire sunt şi personajele pe care le-a construit într-un mod autentic, dintre care se remarcă rolul său principal din filmul „Aferim!” – cel al lui Costandin, pentru care a primit distincţia „Cel mai bun actor în rol principal” la Gala Premiilor Gopo din 2016.

Cunoscut şi pentru „După dealuri” sau „Poziţia copilului”, a fost premiat şi cu alte numeroase distincţii, printre care amintim Premiul Excelenţa în domeniul cultural-artistic – „Seara valorilor” – 2015 sau premiul la categoria ARTE, Gala „Oamenii Timpului” – 2015.

Citeste și:  "Recitalul de la ora cinci" va fi susținut de celebri artiști lirici, astăzi, la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov

Totodată, actorul a fost aplaudat şi apreciat pentru numeroasele personaje pe care le-a interpretat, începând cu 1989, pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Pentru o ultimă clipă, Teodor Corban va fi alături de publicul pe care l-a iubit şi pentru care a creat, astfel că trupul acestuia va fi depus joi, 19 ianuarie, ora 09:00 în foaierul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Sursă foto: Facebook/ Ministerul Culturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.