A murit Mioara Roman

Mioara Roman s-a stins din viață, noaptea trecută, la vârsta de 83 de ani, chiar la azilul din Snagov unde era internată de câteva luni. Potrivit unor surse, decesul ar fi survenit în urma unui stop cardiorespirator.

Mioara Roman, pe numele ei de fată, Mioara Georgescu, a fost prima șotie a primului premier al României, după Revoluţie, Petre Roman. Cei doi au fost împreună timp de trei decenii, divorțând în anul 2007.

Șefă de promoție, jurnalist de radio, traducător, specialist în istoria și civilizația țărilor arabe , Mioara Roman suferea de Parkinson și alte boli, drept pentru care a fost internată la azil, ca să beneficieze de asistență medicală permanentă.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

Anunțul decesului a fost făcut chiar de fiica ei, Oana Roman, pe o rețea de socializare.

„Drum lin în lumină, mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor de acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc mămica mea pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu!”, este mesajul, postat de vedetă pe Facebook, în această dimineață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.