Absolvenţii de gimnaziu vor susţine proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine, vineri, proba de limba şi literatura maternă.

Reamintim că prima probă a Evaluării naţionale, cea la Limba şi literatura română, a fost susţinută marţi.

Probele încep la ora 9,00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 14,00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8,00 – 12,00). Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale, număr care va fi disponibil pe durata probelor scrise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.