Trafic complet blocat pe strada Aurel Vlaicu din Brașov. Un bărbat a murit, iar o tânără de 25 de ani a fost transportată în stare gravă la spital în urma unei coliziuni frontale între două mașini.
Impactul a fost atât de violent încât mașinile au fost distruse în totalitate. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare de la ISU Brașov pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate.
Polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au deschis o anchetă în acest caz.