Astăzi, pe pârtia Sub Teleferic din Predeal, un bărbat de aproximativ 35 de ani a suferit un accident grav în timp ce schia. Din primele informații, acesta a pierdut controlul schiurilor, probabil din cauza vitezei, și a căzut. În urma căzăturii, bărbatul a fost proiectat aproximativ 10-12 metri în pădure, unde s-a lovit de un copac.
Cinci salvatori montani din cadrul formației Salvamont Predeal, din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Braşov, au intervenit prompt la fața locului. După acordarea primului ajutor aceasta a fost transportată la baza pârtiei. Echipajul medical de urgență sosit la fața locului a preluat pacientul, care a fost intubat și pregătit pentru transport aerian. Ulterior, bărbatul a fost transferat cu un elicopterul SMURD din cadrul POA Brașov la o unitate medicală specializată.
Accidentul evidențiază importanța respectării regulilor de siguranță pe pârtie, adaptării vitezei la condițiile meteorologice și de vizibilitate, alegerii corecte a dificultății pârtiilor în funcție de experiență și pregătirea fizică, precum și necesitatea purtării echipamentului de protecție.
Sursa: Salvamont Brasov