Un accident rutier a avut loc în această dimineață, pe DN 1E, Drumul Poienii, o coliziune între două autoturisme.
„La data de 15 ianuarie 2022, în jurul orei 10.40, pe DN1E, la km 3 + 800 m (Drumul de Poiană) a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autovehicule.În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.Traficul se desfășoară alternativ”, a declarat agent principal de poliţie Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.
Foto: Arhiva