ACS Vulturii Braşov şi-a prezentat manualul de branding

Proiectul echipei de volei masculin ACS Vulturii se dezvoltă frumos şi dă speranţe mari că voleiul, un sport cu tradiţie în oraş, poate renaşte şi în viitor poate reprezenta cu succes Braşovul atât în competiţiile interne cât şi internaţionale.

După ce zilele trecute au aflat numele clubului şi au organizat un trial pentru a forma lotul de jucători, oficialii clubului au terminat şi manualul de brand şi ghidul pentru identitatea vizuală. „Săptămâna aceasta am făcut manualul de branding şi am întocmit la notar actele pentru înfiinţarea clubului. Manualul de branding este gândit în jurul culorilor galben şi albastru, culori cu tradiţie în voleiul braşovean, şi ne ajută să avem, pe lânga un nume, o imagine corespunzătoare”, a spus Iulian Stoian, preşedintele ACS Vulturii Braşov.

Citeste și:  Librăria Șt. O. Iosif își redeschide porțile în Brașov: la orice achiziție, veți primi o carte cadou!

Oficialul a mai adăugat că el şi stafful au mai făcut un pas important,. Şi anume negocierea salariilor cu cei selecţionaţi la trial. „În urma trialurilor de săptămâna trecută am negociat salariile viitoare cu cei pe care i-am selecţionat. Majoritatea sunt tineri care urmează să termine liceul, aşa că am demarat discuţii cu Universitatea Transilvania pentru a vedea ce oportunităţi de studii le putem oferi”.

Iulian Stoian anunţă că în perioada imediat următoare va fi gata şi mapa de prezentare pentru sponsori, şi trage speranţe că va găsit deschidere în mediul de afaceri braşovean şi că în scurt timp va şti şi cine sunt cei care vor susţine acest vis.

Citeste și:  Distrigaz Sud Rețele a investit 530 milioane de lei în anul 2023

„Mai este puţin de lucru la prezentarea pentru sponsori, iar de saptămâna viitoare sper să începem discuţiile aplicate cu potenţialii finanţatori. Ne bazăm pe mediul economic braşovean să susţină proiectul nostru. Ne bucurăm tare mult să vedem cum proiectul nostru voleibalistic avansează de la o săptamână la alta şi, astfel, ne apropiem de ceea ce o sa oferim braşovenilor: o echipă de volei care să îi reprezinte la nivel naţional şi de ce nu, chiar european, cu mândrie. Vrem să amintim pe aceasta cale că acest proiect este unul pornit din sufletele unor iubitori al voleiului şi că ne dorim să construim un club al braşovenilor, pentru braşoveni. Ne dorim să oferim o modalitate placută de petrecere a timpului liber, la meciurile noastre, şi un motiv în plus pentru braşoveni să fie mândri oriunde se duc – fie că este în Romania sau în Europa, cu echipa locală de volei”, a mai declarat Iulian Stoian.

Citeste și:  Salvamontiștii brașoveni deschid ușile "Școlii Altfel" cu ateliere captivante și activități educative

Cei patru fondatori ai Asociatiei Club Sportiv Vulturii Braşov, Iulian Stoian, Nelu Turcu, Adrian Pustiu şi Răzvan Burlacu, au semnat joi la notar actele pentru înfiiţarea clubului, urmând ca acestea să fie depuse în zilele următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.