Ieri, 29 iunie, în intervalul orar 12.00 – 15.00, în baza unui plan de acțiune al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov,polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Brașov și Poliției Stațiunii Râșnov, au organizat și efectuat o acțiune cu efective mărite pe raza localităților Brașov, Făgăraș, Râșnov, Zărnești și pe tronsoanele de drum de pe raza județului Brașov ale DN11.
Obiectivele acțiunii au fost verificarea agenților economici care își desfășoară activitatea comercială în domeniul comerțului cu diverse produse, alimentare și nealimentare, a dispozițiilor legale în vigoare, a normelor specifice care reglementează protejarea drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor și conexe), mărcile și indicațiile geografice, verificarea respectării prevederilor Codului Vamal de către persoanele fizice care călătoresc pe raza județului Brașov, cu privire la natura și cantitățile de bunuri accizabile pe care le posedă pe durata transportului.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost legitimate 83 de persoane, 26 de operatori economici și 47 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 53.000 lei.
De asemenea a fost retrars un certificat de înmatriculare și a fost confiscată suma totală de aproximativ 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, în cazul a patru persoane juridice, au fost identificate, ca fiind expuse la comercializare, 77 de produse (parfumuri și produse cosmetice) și 509 de articole (jucării pentru copii) ce purtau însemnele grafice ale unor mărci de notorietate, produse ce erau comercializate la prețuri mult mai mici comparativ cu cele practicate în magazinele de profil, cu privire la care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.
În cauză, au fost întocmite patru dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punere în circulație de produse contrafăcute”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Toate produsele au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestora fiind de aproximativ 26.000 lei.