Polițiști locali brașoveni au efectuat o acțiune de fulger în această după-amiază pentru identificarea și sancționarea șoferilor care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fără să dețină acest drept.
Verificările au fost făcute de această dată zonele adiacente piețelor agroalimentare din cartierele Tractorul, Gării, Bartolomeu și Astra. Cu această ocazie, au fost aplicate cinci sancțiuni la Codul Rutier și la HCL 251/2005 (Regulamentul de organizare și funcționare al sistemului de parcare din Municipiul Brașov), care prevede sancțiuni între 500 și 1.000 lei pentru “Parcarea efectuată de către conducătorii auto în zonele rezervate autovehiculelor speciale ale persoanelor cu handicap (…)”.De menționat este faptul că, de la începutul anului, polițiștii locali brașoveni au aplicat 1647 de sancțiuni șoferilor care au încălcat regulamentul de parcare, amenzi în valoare totală de 437.250 lei. Dintre aceste sancțiuni, 645 au fost date pentru ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilitati, iar valoarea totala a anenzilor a fost de 230.650 lei.
Reamintim faptul că, persoanele cu handicap au dreptul, prin lege, să folosească în mod gratuit locurile de parcare special rezervate, însă pentru a putea beneficia de acest drept, au obligația de a solicita, autorității publice locale, un card-legitimație de parcare, ce trebuie afișat obligatoriu în partea din față a vehiculului, astfel încât să fie vizibil pentru verificare. Procedura de obținere a acestui card este accesibilă și facilă pentru oricine solicită eliberarea acestuia, dacă sunt prezentate actele doveditoare ale calității de împuternicit al persoanei cu handicap.
Poliția Locală Brașov va urmări în continuare modul în care se parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati și recomandă conducătorilor auto să respecte prevederile legale în vigoare pentru a evita sancțiunile.