Întrucât abandonul şi absenteismul şcolar pot constitui cauze ce privează tinerii de o dezvoltare armonioasă și de o îndrumare sănătoasă în viata, prin expunerea la un mediu neadecvat, chiar delincvent, în data 11.10.2024, în contextul debutului anului școlar 2024/2025, 8 polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Poliției Municipiului Brașov au organizat și desfășurat o acțiune cu rol preventiv, în vederea responsabilizării tinerilor cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de implicarea în acte antisociale, în cadrul și în zona adiacentă următoarelor unități de învățământ de pe raza municipiului Brașov: Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul de Științe „Grigore Antipa” și Școala Gimnazială nr. 2 “Diaconu Coresi”.
Activitățile au avut în vedere domenii de actualitate precum prevenirea consumului de alcool, tutun și substanțe interzise, prevenirea faptelor cu violență, dar și a abandonului și absenteismului școlar.
Având în vedere problematica absenteismului, din perspectiva impactului social şi emoţional asupra tinerilor, polițiștii au desfășurat activități de informare în incinta unităților de învățământ menționate, la care au participat peste 100 de elevi, cu privire la importanța actului educațional, necesitatea respectării normelor legale incidente domeniului siguranței școlare, dar și adoptarea, de către elevi, a unui comportament antiinfracțional și antivictimal.
Scopul principal al acțiunii nu a fost aplicarea de sancțiuni, ci de conștientizarea a necesității respectării normelor legale, precum și a importanței educației în dezvoltarea și viitorul tinerilor.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, Poliția Brașov având ca obiectiv, pe domeniile date în competența, în colaborare cu cadrele didactice, asigurarea unui mediu adecvat dezvoltării tinerilor în comunitate.