La data de 19 august 2021, în intervalul orar 17,00 – 19,00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au organizat și desfăşurat o acţiune pe linie de silvicultură, pe raza localităților Râșnov, Zărnești și pe DN73A din județul Brașov.
Acţiunea a urmărit, în principal, descoperirea persoanelor care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier, care transportă material lemnos fără documente legale, precum şi existenţa şi legalitatea activităților desfășurate de către societățile comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea materialelor lemnoase.
Cu această ocazie, pentru abaterile constatate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei, pentru transportul de materiale lemnoase, fără documente legale.
De asemenea, cantitatea de 2,5 mc material lemnos, lemn foc, specia fag a fost confiscată și predată reprezentantului Ocolului Silvic competent.
Foto, Arhivă