
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 6 și 7 octombrie a.c., acțiuni de tip „BLITZ” pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea consecințelor accidentelor rutiere grave, dar și pentru descurajarea comportamentelor agresive sau neadecvate în trafic, în cartierul Răcădău din municipiul Brașov.
Astfel, în cele două acțiuni organizate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov, în urma controalelor efectuate, au identificat mai multe situații periculoase, pentru care au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 5.000 de lei.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice trei autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.
Tot aici, au fost reținute și trei permise de conducere, pentru diferite încălcări ale normelor rutiere.
Precizăm faptul că, aceste acțiuni se desfășoară punctual, într-un interval de timp prestabilit și prin concentrarea unor efective în anumite zone și pe segmente de interes operativ, pentru identificarea cu operativitate a situațiilor care pot afecta siguranța rutieră.
Poliția Brașov va continua să desfășoare astfel de acțiuni și în perioada următoare, atât în scop preventiv, cât și pentru sancționarea comportamentelor care contravin normelor legale.