Activități desfășurate de către polițiștii brașoveni în cadrul “Săptămânii Prevenirii Criminalității”

La data de 22 mai 2022 a avut loc activitatea de debut a evenimentului “Săptămâna Prevenirii Criminalității”, cea de-a XVI-a ediție care se desfășoară în perioada 22 – 27 mai 2022.

Astfel, în prima zi, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au desfășurat activități educativ-preventive, ocazie cu care au fost prezentate teme precum siguranța rutieră, siguranța personală și siguranța pe internet.

Activitățile au fost interactive și au urmărit încurajarea atitudinilor pozitive, suportive și empatice în colectivitate, bazate pe ajutorul reciproc și desfășurarea activităților de la egal la egal. Au fost organizate jocuri și concursuri, au fost distribuite flyere și materiale informative atât celor mici, cât și adulților prezenți, fiind transmise recomandări în ceea ce privește siguranța copiilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și riscurile la care sunt expuși minorii pe internet, dacă nu există supraveghere adecvată.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

La data de 23 mai 2022, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității Brașov au desfășurat activități pe linia prevenirii discriminării, activități ce au avut ca auditoriu elevi, precum și cadre didactice și personal specializat în supravegherea copiilor, din cadrul Liceului Teoretic “George Moroianu” Săcele și Școlii Gimnaziale nr. 5 Săcele, precum și la nivelul Centrului îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc “Astra” Brașov, cărora le-au fost prezentate materiale privind noțiunea de discriminare și cum poate fi prevenit acest fenomen.

De asemenea, au fost abordate subiecte precum rolul procesului de învățământ în formarea tinerilor, consecințele care pot surveni în urma unui comportament deviant prin apartenența la anturaje nepotrivite și necesitarea respectării normelor legale, în vederea adoptării unei conduite responsabile și a simțului civic, pentru contribuirea la un climat optim de siguranță personală, cât și pentru asigurarea bunăstării întregii comunități.

Citeste și:  Hans Leijtens, directorul executiv al Agenţiei Frontex, în vizită oficială în România

Activitățile desfășurate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor continua și în perioada următoare, abordând teme de interes general, ce au ca scop informarea participanților cu privire la adoptarea unui comportament corespunzător, a unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor care decurg din comiterea de infracțiuni și care este limita dintre legal și ilegal.

Ne dorim conștientizarea efectelor negative a situațiilor lipsite, pe moment, de pericol, dar care pot conduce la agravarea relațiilor intercolegiale și interfamiliale și pot genera fapte grave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.