A început etapa de consultare a specialiștilor în arhitectură, urbanism și amenajarea teritoriului, în domeniul protejării monumentelor istorice, în domeniul rețelelor tehnico-edilitare, în domeniul traficului și transporturilor pentru identificarea problemelor orașului
Viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat astăzi, 11 octombrie, în cadrul procesului de actualizare a Planului de Urbanism General, demararea consultării publice a profesioniștilor în planificarea urbană pentru a identifica problemele cu care se confruntă municipiul Brașov din punctul de vedere al dezvoltării urbanistice, nevoile, viziunea și propunerile de soluții ale tuturor membrilor comunității, astfel încât actualizarea Planului Urbanistic General să servească, în mod autentic, dezvoltării acestei comunități.
Această consultare este a doua, după cea din luna aprilie, în care au fost consultați brașovenii și vizează specialiști în arhitectură, în urbanism și amenajare teritoriului, în domeniul protejării monumentelor istorice, în domeniul rețelelor tehnico-edilitare, în domeniul traficului și transporturilor, precum și alți specialiști.
Începând de ieri, 11 octombrie, profesioniști din domeniul dezvoltării urbane pot comunica problemele cu care consideră că se confruntă orașul în această etapă de dezvoltare și propunerile lor pentru o dezvoltare sustenabilă, accesând chestionarul adresat lor, disponibil pe site-ul Primăriei Municipiului Brașov.
Până la acest moment, au fost consultați cetățenii, prin intermediul unui chestionar online – consultare care a depășit cu mult așteptările celor care elaborează PUG-ul, ei estimau un număr maxim de 400 de respondenți și în final au completat acest chestionar 1461 de respondenți – și au avut loc întâlniri de lucru (focus grupuri) cu reprezentanți ai Profesioniștilor și ai Investitorilor din Brașov.
În momentul de față, actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov se află în prima etapă, respectiv Etapa de elaborare a Studiilor de fundamentare, în cadrul căreia sunt realizate o serie de studii analitice, consultative și prospective acoperind toate domeniile care influențează dezvoltarea orașului. În baza Studiilor de fundamentare vor fi făcute propuneri pentru noul P.U.G. care vor fi, la rândul lor, supuse consultării publicului și profesioniștilor, și, în final, avizării și aprobării.
Graficul elaborării PUG Brașov:
Etapa 1 – Sinteza și diagnoza PUG actual, elaborarea studiilor de fundamentare și formularea diagnosticelor – general și prospectiv;
Etapa 2 – Formularea propunerilor de actualizare; elaborarea formei preliminare a PUG Brașov;
Etapa 3 – Obținerea avizelor și a acordurilor pentru forma actualizată a PUG Brașov;
Etapa 4 – Definitivarea Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov;
Etapa 5 – Predarea și integrarea Planului Urbanistic General în Sistemul Informațional Geografic – GIS.
Elementul de noutate absolută a proiectului de actualizare al PUG-ului îl constituie faptul că forma actualizată a PUG Brașov va fi una complet digitalizată, în format geospațial (GIS – Sistem Informațional Geografic) și va permite culegerea, gestionarea și analizarea datelor din hartă, în timp real, atât pentru cetățeni, investitori, profesioniști, cât și pentru personalul din Primărie.
PUG Brașov este realizat de de Asocierea dintre Synergetics Coroporations SRL (lider) și Quattro Design SRL, ambele din București.Valoarea acestui contract este de 3.400.000 de lei + TVA, respectiv 4.046.000 de lei cu tot cu TVA. Termenul de finalizare este sfârșitul anului 2023.