
Frigul din ultimele zile a dus la creșterea semnificativă a numărului de persoane care apelează la Adăpostul de noapte din Brașov, administrat de Direcția de Asistență Socială Brașov.
Potrivit reprezentanților instituției, în această perioadă se înregistrează o medie de 36 de beneficiari pe noapte, față de aproximativ 20 de persoane, cât erau înainte de scăderea temperaturilor. Capacitatea maximă a centrului este de 50 de locuri pe noapte.
În sezonul rece, serviciile oferite sunt extinse, astfel încât beneficiarii pot rămâne în adăpost și pe timpul zilei, nu doar peste noapte. Persoanele cazate primesc găzduire, au posibilitatea de a se igieniza, de a-și spăla hainele, precum și acces la articole de igienă, obiecte de cazarmament, papuci de casă, pijamale, prosoape curate și băuturi calde.
„În această perioadă cu temperaturi reduse, numărul beneficiarilor adăpostului de noapte a crescut, fiind înregistrați un număr mediu de 36 de beneficiari pe noapte, comparativ cu un număr de 20 de beneficiari pe noapte, cât se înregistrau anterior temperaturilor scăzute. În cadrul adăpostului de noapte, persoanelor beneficiare li se oferă găzduire, posibilitatea de a se igieniza, de a-și igieniza articolele de îmbrăcăminte, li se oferă obiecte de cazarmament, papuci de casă, pijamale, prosoape curate, articole de igienă, precum și băuturi calde”, a declarat pentru RRBV, Monica Chelban, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Brașov.
Centrul primește și persoane aflate în stare de ebrietate sau cu anumite adicții, acestea fiind găzduite separat, pentru a asigura siguranța tuturor beneficiarilor.