Administratorii a două cluburi sportive din Brașov, trimiși în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

Persoană fizică, reprezentant legal al Asociaţiei „Clubul Sportiv Montan Altitudine”, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

ASOCIAŢIA „CLUBUL SPORTIV MONTAN ALTITUDINE”, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

2 administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Citeste și:  Cum sună jurământul pe care îl spui în instanță ca martor

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2014, în contextul derulării proiectului „Cheile Râşnoavei – Turism şi Aventură”, reprezentantul legal al Asociaţiei „Clubul Sportiv Montan Altitudine”, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri, ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, mai multe documente false în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene.

Documentele respective făceau referire la proceduri de achiziţii care nu au fost desfăşurate în realitate şi la diferite cheltuieli pretins a fi efectuate.

Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 219.446 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.

Citeste și:  Calea Poienii din Brașov, care se regăsește în topul celor mai scumpe cartiere din România, având un preț mediu de 2.983 euro/mp

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului şi a popririi asigurătorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpaţilor.

De asemenea, s-a dispus mai dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin ultimilor doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.