Aeroportul Internațional Brașov este un vis devenit realitate. Peste 450.000 de pasageri până în prezent

Un proiect considerat cândva imposibil a devenit un reper al modernizării infrastructurii aeriene din România: Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, primul aeroport construit de la zero în țara noastră după 1989, a atins un nou prag – peste 453.000 de pasageri l-au tranzitat de la inaugurare și până în prezent, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Brașov, Şerban Todorică-Constantin.

Cu o evoluție spectaculoasă într-un timp relativ scurt, aeroportul brașovean a devenit un punct-cheie în conectivitatea regională și internațională, servind nu doar pasagerii civili, ci și misiunile partenerilor strategici din cadrul NATO.

„Pentru mulți, părea un proiect imposibil. Pentru noi, a fost o misiune. Astăzi, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav nu mai este doar o promisiune, ci o poartă deschisă spre Europa și lume, o investiție strategică care servește nu doar civilii, ci și partenerii noștri din NATO, aflați în misiune în România”, a transmis Șerban Todorică-Constantin, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, într-o declarație publică.

Citeste și:  Autobuzul Moșului aduce magia Crăciunului în Brașov

Creștere constantă a traficului de pasageri

Potrivit datelor oficiale, aeroportul a înregistrat următorii indicatori de trafic:

  • 79.011 pasageri în 2023, începând cu data inaugurării – 15 iunie;
  • 227.900 pasageri în 2024;
  • 128.171 pasageri în prima jumătate a anului 2025;
  • 18.010 pasageri în doar două săptămâni din luna iulie 2025.

Zboruri de linie și charter, colaborări internaționale și un parteneriat solid cu Universitatea Transilvania – totul construit cu încredere și viziune.

„Aceasta nu e doar o realizare administrativă. Este mândria unei generații, este respectul pentru toți cei care au crezut, este o lecție că dacă vrei cu adevărat, poți reuși! 🔵 Continuăm. Investim. Conectăm. Zburăm mai departe!”, a conchis Șerban Todorică-Constantin.

Citeste și:  Bradul de Crăciun din Betleem, aprins pentru prima dată de la începutul războiului din Gaza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.