Conducerea AIBG informează că din punct de vedere logistic au fost procesate 13 comenzi legate de amenajarea spațiilor necesare instituțiilor statului în vederea bunei desfășurări a activităţilor de pregătire a aderării la Air Schengen.
Activităţile de reconfigurare a terminalului au fost realizate de angajaţii serviciilor Tehnic și de Securitate Aeroportuară din cadrul Regiei Autonome „AIBG”, iar bugetul alocat a fost de 176.319,52 lei.
Amenajările au constat în alinierea sub aspectul signalisticii pe casetele de informare pasageri, suplimentarea semnalizărilor necesare şi separarea pe fluxuri.
Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav va dispune de 4 porţi de îmbarcare Schengen şi 3 porţi Non-Schengen.
Câteva beneficii „Air Schengen”
Românii care aleg să călătorească cu avionul către destinații din Spațiul Schengen vor beneficia de trecere liberă, fără necesitatea controlului pașapoartelor. Astfel, timpul petrecut în aeroport se va reduce semnificativ. Pasagerii vor trebui să aibă asupra lor documente de identitate, pentru a putea fi identificați la îmbarcare. Polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroportului, la porţile de îmbarcare, urmând să facă acțiuni de control aleatorii și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Pentru mediul de afaceri românesc, intrarea în Air Schengen va însemna noi oportunităţi economice şi comerciale, o mobilitate crescută a angajaților și posibilitatea de a accesa mai ușor piețele din țările Schengen.
Pe partea de turism, eliminarea barierei controalelor la frontiere va creşte atractivitatea României pentru turiștii din alte țări Schengen, care nu vor mai fi obligați să aștepte să li se controleze actele de identitate la sosirea pe aeroporturile din ţara noastră.