Prezența tot mai frecventă a avionului militar Airbus A400 pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a stârnit curiozitatea și interesul localnicilor. Această aeronavă impozantă, considerată una dintre cele mai mari din lume în categoria sa, a atras atenția după ce a atarizat astazi, din nou, pe aeroportul brașovean.
„Aeronava de tip Airbus A400 care ne-a vizitat și zilele trecute, unul dintre cele mai mari avioane militare din lume, a aterizat la orele amiezii pe pista de la Ghimbav și urmează să decoleze cu destinația Belgia”, au transmis reprezentanții aeroportului.
De altfel, astăzi mai sunt efectuate două zboruri speciale: „Două avioane private se pregătesc și ele să-și ia zborul spre Atena, respectiv Biggin Hill”, potrvit reprezentanților AIBG.
Prezența tot mai frecventă a A400 pe Aeroportul din Ghimbav este un semn al importanței strategice a regiunii. Deși există anumite controverse, este evident că aceste acțiuni pot avea un impact semnificativ asupra zonei Brașovului.