„Ajutorul pentru curent” de 50 lei/lună: Cine poate beneficia și când devine funcțională aplicația EPIDS – Precizări importante de la DAS Brașov

Ca urmare a multiplelor solicitări venite din partea cetățenilor municipiului Brașov, prin email, telefon sau chiar în urma prezentării fizice la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, referitoare la așa numitul ”ajutor pentru current”, instituția a transmis o serie de precizări pentru a preîntâmpina deplasarea inutilă a cetățenilor la sediul DAS Brașov.

PRECIZĂRI IMPORTANTE

Prin OUG nr. 35/2025, începând cu data de 01 iulie 2025, consumatorii eligibili, aflaţi în situaţia de sărăcie energetică, vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică.

Sunt consumatori eligibili persoanele singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiile cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană.

Citeste și:  Sute de brașoveni au protestat în fața Tribunalului, în contextul dezbaterilor din justiție

Ajutorul se va acorda sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române.

Cererea se va putea depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Cererea poate fi depusă şi prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal ori al reprezentanţilor primăriilor, care au obligaţia de a asigura suportul logistic şi de personal calificat necesar pentru acordarea de asistenţă solicitanţilor în vederea completării formularului de solicitare a sprijinului şi încărcării formularelor/documentelor în aplicaţia EPIDS.

Direcția de Asistență Socială Brașov Recomandă:

încărcarea datelor direct în aplicaţia EPIDS după ce aceasta va deveni funcțională;

Citeste și:  Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei

– depunerea documentelor la oficiile poștale, după ce aplicația va deveni funcțională;

– se pot adresa și Direcției de Asistență Socială Brașov după ce aplicația va deveni funcțională pentru sprijin la completarea cererilor numai solicitanții care nu au acces la internet (ex solicitările primite pe e mail nu vor fi procesate deoarece dovedesc că solicitantul are acces la echipamentele și resursele necesare pentru încărcarea datelor direct în aplicaţia EPIDS).

Direcția de Asistență Socială Brașov subliniază că în prezent aplicația EPIDS nu este funcțională și recomandă cetățenilor să nu se deplaseze la Direcția de Asistență Socială Brașov până când nu se anunță, în mod public, funcționalitatea platformei.

One thought on “„Ajutorul pentru curent” de 50 lei/lună: Cine poate beneficia și când devine funcțională aplicația EPIDS – Precizări importante de la DAS Brașov”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.