Patru brașoveni au fost prinși în acest weekend la volan sub influența băuturilor alcoolice. Lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unuivehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 04.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic, un tânăr în vârstă de 22 ani, care a condus un autoturism pe str. 13 Decembrie din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,43 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 00,05, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 40 ani, care a condus un autoturism pe str. Castelului din municipiul Brașov. Cu ocazia testării conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.51 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 08,00 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 55 ani care conducea un autovehicul pe str. Zaharia Stancu din municipiul Brașov, județul Brașov. În urma verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul în cauză nu avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrucât în anul 2016 i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,36 mg/l alcool pur, motiv pentru care acesta a fost sancționat contravențional. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.