Alegeri Moldova: Maia Sandu trece în frunte, după numărarea a 93% din voturi

Preşedinta în exerciţiu Maia Sandu a preluat conducerea, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, fiind creditată cu 50,45% după numărarea a 93% din voturile exprimate, faţă de candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, care este creditat cu 49,55%, potrivit numărătorii de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale din această republică, informează agenția națională de presă Agerpres.

Preşedinta proeuropeană a Republicii Moldova continuă să câştige teren în mod constant, aceasta în condiţiile în care nu a început încă numărătoarea votului din diaspora.

Anterior, preşedinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a declarat că prezenţa la vot a fost de 54,2%, ceea ce a asigurat validarea turului doi de scrutin, şi că rezultatele finale vor fi anunţate luni, la ora 10:00. 

Citeste și:  Ce joburi au căutat românii în 2025: șoferii sunt lideri de categorie, cu aproape 1,4 milioane de căutări

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.