Secretariatul General al Guvernului și Asociația Code for Romania au încheiat un parteneriat, în baza căruia, în acest an, alegerile pentru desemnarea reprezentanților societății civile în CES sunt organizate prin platforma VotONG.
Pentru a participa la alegerile CES 2024, organizațiile societății civile sunt invitate să se înscrie ca electori/votanți, să depună candidaturi și să strângă susțineri din partea celorlalte organizații electoare/votante. Începând din acest an, procesul de înregistrare, validare sau revalidare a organizațiilor electoare pentru platforma VotONG se face exclusiv prin NGO Hub, un punct unic de autentificare.
După procesul de validare/revalidare, organizațiile pot depune candidaturi, își pot exprima susținerile și pot vota pentru alegerile CES 2024 pe platforma VotONG.
Regulamentul și calendarul alegerilor CES 2024 pot fi consultate la adresa: https://votong.ro/ro/procedura.