Alertă alimentară lansată de magazinele Lidl din România. Alerta se regeră la produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g”, infestat cu salmonella. Clienții care au cumpărat produsul sunt rugați să-l returneze magazinului.
„În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza).
Rechemarea vizează exclusiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019“.
Cei care au achiziționat acest produs, cu termenele de valabilitate menţionate mai sus, sunt sfătuiți să dea curs apelului făcut de magazin şi să nu îl consume.
„Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a reacţionat fără întârziere şi a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Celelalte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Cămara Noastră, nu sunt afectate de această rechemare.
Lidl România îşi cere scuze pentru neplăceri”, transmite LIDL.