Alexandru Rafila: Trebuie gândită o strategie de reluare a activității efectate de pandemie

Alexandru Rafila a declarat că este momentul în care trebuie gândită o strategie coerentă de reluare a activității efectate de pandemie.
Epidemia de coronavirus din România încă nu și-a atins vârful, iar autoritățile estimează că acesta se va înregistra în următoarea săptămână, când numărul total al îmbolnăvirilor ar putea fi între 12 și 14.000 de cazuri.
„Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare pentru această decizie. Există un set de criterii epidemiologice care se referă la scăderea susținută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile și bineînțeles că există și criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia e cea care susține sistemul de sănătate”, informează stiripesurse.ro.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Se poate lua o decizie care nu trebuie să fie neapărat extinsă la nivel național, dar măcar la nivel local pentru județele care întrunesc criterii de admisibilitate, să se poată ridica o parte măsuri. Asta depinde de guvern, cum gândește să facă acest lucru, dar ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziție al Comisiei Europene în acest sens. Măsurile trebuie armonizate cu cele din alte state. Noi trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea. Unele dintre problemele cu care încă ne confruntăm este lipsa de uniformitate a deciziilor de la nivel central sau local, ori lucrul ăsta trebuie articulat să avem un rezultat optim”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.