Secţia de nataţie de la clubul CSM Corona demonstrează prin progresul sportivilor că este pe drumul cel bun şi că în curând va avea rezultatele pe care şi le-a fixat la toate categoriile de vârstă. Antrenorul coordonator al secţiei de nataţie de la CSM Corona Braşov, Alina Hristov, a declarat după Campionatele Naţionale de cadeţi de la Târgovişte, că este mulţumită că toţi sportivii şi-au depăşit recordurile personale iar o parte dintre ei şi-au îndeplinit şi obiectivele propuse, într-o competiţie care a avut la start peste 70 de sportivi la fiecare categorie. „Chiar putem spune că suntem mulţumiţi.
Desigur, ne-am făcut nişte planuri pe care ni le doream îndeplinite, iar acum, după Naţionale putem spune că suntem în grafic iar unii dintre sportivi chiar au depăşit ceea ce ne-am propus. Chiar dacă nu am luat medalii, noi ne-am dorit să vedem recorduri personale şi asta am văzut, iar apoi, ne-am bucurat de faptul că o parte au avut clasări bune şi suntem convinşi că muncind în acelaşi mod, vor veni medaliile şi pentru ei.
Noi suntem foarte bucuroşi că am avut participări la toate categoriile de vârstă anul acesta şi că suntem singurul club din Braşov care a câştigat medalii la Naţionalele de juniori, tineret şi seniori, iar asta spune multe despre faptul că se lucrează bine şi că avem perspectivă bună din acest punct de vedere. Pentru toate astea, desigur, mulţumesc echipei bune de antrenori pe care îi avem la Corona. Ei merită toate felicitările, ei şi sportivii”, a spus Alina Hristov.
Reamintim că la Naţionalele de la Târgovişte, care s-au desfăşurat zilele trecute, Rareş Moian Duşa a obţinut clasări bune în următoarele probe: locul 5 – 400 m liber, locul 7 la 100 m spate, locul 8 la 100 m liber, locul 8 la 200 m mixt şi locul 9 la 100 m fluture. La cadeţi 2008, înotătorul Alexandru Jeler, a reuşit o clasare pe locul 5 la 100m bras, din 72 de copii, ceea ce îi face pe antrenori să fie mulţumiţi de evoluţia lui.
De asemenea, el a mai avut şi trei clasări pe locul 12 din tot atâţia participanţi, în probele de 100 m liber, 100 m spate şi 200 m mixt. În aceeaşi competiţie, Maria Giulia Ostafe s-a clasat pe locul 13 la 100 m bras şi pe locul 26 la 100 m spate.
La Naţionale s-au mai remarcat şi Ema Achim și Andrei Simionescu, ambii cu îmbunătăţiri semnificative ale timpilor. Pe un trend ascendendent se află şi Ilaria Smădu şi Alex Curticăpean, doi sportivi din Făgăraş care participă pentru Corona Braşov în competiţii.
Sportivii participanţi la Campionatele Naţionale de la Târgovişte sunt antrenaţi de Cristina Ciohodaru şi Remus Dragomir.
Alina Hristov a mai punctat că, într-o perioadă delicată la nivel mondial, a fost extrem de important că federaţia a reuşit să ţină competiţiile de nataţie. „Apreciem eforturile federaţiei de a organiza în vremuri de pandemie, competiţii de nataţie. Nu a fost uşor, e nevoie de o desfăşurare mare de forţe, de multe reguli de repsectat, dar totul a fost perfect. Pentru cluburi şi pentru sportivi contează să şi concureze pentru că din asta le vine motivaţia”.