Allen Coliban: ,,Dacă vrem ca brașovenii să cumpere fructe și legume românești, de calitate, trebuie să readucem producătorii în piețe”

Municipalitatea va demara un proces amplu de modernizare a piețelor. După ce directorul Serviciului de piețe a fost demis, a început restructurarea activității din toate piețele agroalimentare, pentru ca producătorii să aibă un acces mai facil, iar favoritismele să fie eliminate.

Unul dintre obiectivele Municipalității pentru acest an este schimbarea modului în care se desfășoară activitatea în piețele brașovene, astfel încât, prin creșterea prezenței numărului de producători, tot mai mulți brașoveni să opteze pentru a își face cumpărăturile de legume, fructe și produse lactate din piețe. În acest fel, municipalitatea încearcă să asigure accesul brașovenilor la produse românești, de calitate, și să susțină micii producători agricoli.

Un prim pas, în acest an, este de modernizare a două dintre piețele agroalimentare, Astra și Star, fondurile necesare fiind prevăzute în proiectul de buget.

În cazul Pieței Star, amenajarea vizează crearea unui spațiu modern și adecvat, în care producătorii locali să își poată prezenta oferta, fără a fi necesare intervenții majore.

În cazul pieței Astra, lucrările vor fi mult mai ample și vor viza nu numai asigurarea condițiilor optime de comercializare a produselor agroalimentare, inclusiv în anotimpul rece sau când plouă, ci și un acces mai facil al brașovenilor pentru a achiziționa aceste produse, inclusiv prin mărirea numărului de locuri de parcare. Pentru a putea asigura aceste condiții, municipalitatea își propune edificare unei construcții pe mai multe niveluri, cu locuri de parcare, zonă pentru vânzarea de legume și fructe, zonă pentru vânzarea celorlalte produse agroalimentare. Etapizat, această investiție va fi replicată în fiecare piața brașoveană, astfel încât producătorii să își dorească să își vândă produsele, iar brașovenii să fie tentați să își facă aprovizionarea din piețe, direct de la producători, în locul aprovizionării din magazine.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

,,Anul acesta demarăm procesul de modernizare a două piețe: Piața Astra și Piața Star, piața Star intenționând să o transformăm într-o piață a producătorilor locali. Este important ca brașovenii să aibă de unde să își procure alimente direct de la producători, alimente sănătoase, de calitate. În ultimii ani piețele au devenit neatractive pentru producători și asta și din felul în care au fost administrate. Am început să facem ordine în piețe. Am găsit nereguli, atât la controalele efectuate în piețe, cât și la auditul efectuat în ultimele luni, nereguli care țin de evidențe contabile, nereguli în atribuirea spațiilor către comercianți. Aceste lucruri trebuie să se schimbe și totodată trebuie să avem condiții mai bune pentru producători. Pentru toate neregulile descoperite și pentru felul în care au fost administrate piețele până acum, am luat decizia să îl demit pe directorul serviciului de piețe. Urmează concursul pentru desemnarea noului director și, totodată, reașezarea relației dintre administratorii de piețe și producători. La finalul acestui demers sunt convins că brașovenii vor avea atât piețe moderne, cât și o ofertă mai largă de alimente de calitate direct de la producători”, a declarat primarul Allen Coliban.

În luna septembrie, reprezentanții municipalității, împreună cu poliția locală, au demarat un program amplu de control în toate piețele brașovene, iar în paralel s-a derulat un audit al activității Serviciului Public de Administrare Piețe. În urma rezultatului controlului și auditului, dar și a comportamentului neadecvat, primarul Allen Coliban l-a demis, în data de 31 ianuarie, pe șeful Serviciului de Administrare Piețe.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Motivele acestei demiteri sunt multiple, de la nemulțumirile comercianților cu privire la condițiile din piețe – în condițiile în care Serviciul Administrare Piețe a alocat totuși numeroase fonduri pentru lucrări – la modul în care se face repartizarea tarabelor, comportamentul unor șefi de piețe, care se comportau ca niște adevărați ,,vătafi”, lipsa de viziune pentru adaptarea acestui tip de comerț la nevoile actuale ale brașovenilor și chiar până la comportamentul neadecvat al șefului de serviciu (consum de alcool în timpul serviciului, absențe nemotivate etc).

Controalele și auditul efectuate în perioada septembrie – decembrie 2021 au identificat o serie de nereguli în ceea ce privește administrarea piețelor agroalimentare, cum ar fi:

  • condițiile proaste oferite producătorilor. De exemplu, iarna, în majoritate piețelor, inclusiv cele acoperite (cum ar Piața Dacia sau Bartolomeu), temperatura era identică cu cea de afară. Deși anual se cheltuiau bani pe lucrări de reparații, în continuare plouă în piețele acoperite. Una dintre cauze calității acestor lucrări poate fi și faptul că toate lucrările erau executate de o singură firmă, aparținând unei rude a unui șef de piață;
  • documentațiile pentru achiziția acestor lucrări nu erau întocmite conform prevederilor din Legea achizițiilor publice;
  • atribuirea locurilor din piețe nu se făcea cu respectarea prevederilor Codului administrativ, ceea ce avea ca efect favorizarea unora dintre comercianți;
  • comportamentul unora dintre șefii de piață față de producători era unul incorect;
  • la nivelul acestui serviciu nu există o viziune cu privire la modernizarea acestui tip de comerț, astfel încât atât producătorii, cât și brașovenii, să fie interesați să vină în piețe;
  • mulți dintre șefii de piață s-au plâns de faptul că nu au găsit sprijin, din partea conducerii serviciului, în rezolvarea unor probleme apărute la nivelul administrării fiecărei piețe.
Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Pe lângă aceste probleme s-au constatat și încălcări, de către directorului serviciului, a prevederilor legale cu privire la activitatea la locul de muncă, prevăzute inclusiv în regulamentul intern, cum ar fi: părăsirea locului de muncă sau plecarea din instituție fără motive temeinice și fără aprobarea șefilor ierarhici; absența nemotivată de la locul de muncă; prezența la serviciu în stare de ebrietate/sub influența alcoolului și refuzul de a fi testat cu aparatul etilotest; nerespectarea obligațiilor din fișa postului; neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu. În urma încălcării acestor obligații, în data de 31 ianuarie primarul Allen Coliban a luat decizia demiterii directorului Serviciului de Administrare Piețe, începând cu data de 7 februarie. Municipalitatea va demara un concurs pentru ocuparea acestui post, obiectivul principal fiind de a atrage un manager care să aibă capacitatea de a gestiona și dezvolta această activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.