Alphaville a anunțat câștigătorii concursului de proiecte educaționale, organizat la Brașov

Dezvoltatorul imobiliar Alphaville a anunțat, recent, cei trei câștigători ai sesiunii de concurs de proiecte educaționale. Inițiativa a fost lansată la Brașov în luna februarie 2021, de către Alphaville și Fundația Alber, având ca scop principal susținerea viitorului României prin educație!

Suntem mândri să anunțăm cei 3 câștigători ai sesiunii de concurs de proiecte educaționale din februarie 2021, organizată în Brașov. Așteptăm cu mult interes si entuziasm implementarea proiectelor. Felicitări tuturor!”, au declarat organizatorii.

Jurizarea proiectelor înscrise a avut loc luna aceasta, iar câștigătorii sunt trei organizații non-guvernamentale, conform regulamentului de participare. Proiectele sponsorizate sunt asadar urmatoarele:

Asociatia Carpaterra (Brașov), cu proiectul: „Laboratorul geoparcului – pilon de bază al educației în spiritul Geoparcurilor Globale UNESCO”. Proiectul își propune formarea unor generații care să cunoască și să înțeleagă valoarea patrimoniului natural și cultural astfel încât nivelul de trăi al comunităților să crească. Proiectul va avea 4 obiective principale: dotarea unui laborator al Liceului St. O Iosif din Rupea, realizarea a 5 filmulețe educaționale VR, desfășurarea unui curs nonformal și participarea activă a unei echipe de voluntari în cadrul unui eveniment educațional organizat pentru elevii liceului.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

Asociația BookLand România (Brașov), cu proiectul: „Împreună construim oameni”. Scopul proiectului este acela de a realiza renovarea unor sali de clasa din cadrul Scolii gimnaziale din Homorod, prin aceasta oferind și copiilor de la sate șanse reale la condiții materiale moderne și la o educație performantă.

Asociația Lindenfeld (Brașov), cu proiectul: „MARI și motivați”. Proiectul își propune să sprijine mai mulți copii și tineri institutionalizați din județul Brasov prin organizarea de activități socio-educative.

Vă reamintim că dezvoltatorul imobiliar Alphaville și Fundația Alber, au deschis în luna februarie 2021, o sesiune de concurs prin care au anunțat că vor sponsoriza cele mai bune proiecte educaționale adresate copiilor și tinerilor cu vârsta de până în 26 ani, proiecte inițiate și propuse de către organizațiile non-guvernamentale (ONG). Proiectele au fost înscrise online pe platforma www.fundatiaalber.ro.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Într-o perioadă dificilă pentru întregul sector educațional, prin intermediul acestui concurs, dezvoltatorul imobiliar brașovean își dorește să vină în sprijinul comunității. Actualul proiect nu este primul de acest gen în palmaresul dezvoltatorului imobiliar. Alphaville a susținut viitorul României și prin intermediul altor campanii de responsabilitate socială în diverse domenii, precum sport, educație sau sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.