Subprefectul județului Brașov, Adrian Laurențiu Folea, și vicepreședintele Consiliului Județean, Șerban Todorică Constantin, au primit astăzi vizita Excelenței Sale dl. Rahul Shrivastava, ambasadorul Indiei în România.
Gazdele au făcut o scurtă prezentare a județului Brașov, subliniind bogata sa tradiție istorică, economică și culturală, dar și modelul de multiculturalism și bună conviețuire interetnică. De asemenea, au evidențiat faptul că județul Brașov este principala destinație turistică a României și cel mai dezvoltat județ din Regiunea Centru.
Excelența Sa Rahul Shrivastava a precizat că este pentru prima dată când se află la Brașov, dat fiind că și-a început activitatea în România doar în urmă cu șase luni.
„Am auzit multe despre județul dvs., așa încât am decis să vă vizitez. Este prima, dar, cu siguranță nu va fi ultima vizită, mai ales că există câteva firme indiene în Brașov și, de asemenea, există companii brașovene care colaborează cu firme din India. Știu că Brașovul este un important actor economic al României și că în țara dumneavoastră, ca și în India există deschidere pentru schimburi economice, culturale, turistice și din domeniul educației. De altfel, companiile indiene – în special cele din IT, industria farmaceutică, management, consultanță, dar și din producție – au o prezență semnificativă în România, investițiile lor totale aici depășind un miliard de euro. Firmele indiene văd România ca pe o poartă de intrare în Uniunea Europeană, dar și ca o piață importantă și un mediu de afaceri atractiv. De aceea, există interes din companiilor din India nu doar pentru comerț, ci și pentru investiții în România”, a afirmat E.S. dl. Rahul Shrivastava.
„Am fost onorați de această vizită a reprezentantului uneia dintre cele mai mari țări ale lumii, care este, în același timp, una dintre cele mai vechi civilizații. Mi-am exprimat speranța ca, la o viitoare vizită a Excelenței Sale, să putem discuta mai aplicat și împreună cu reprezentanți ai învățământului brașovean, ai domeniului cultural și ai mediului de afaceri, despre posibile parteneriate și alte colaborări bilaterale”, a declarat subprefectul Adrian Laurențiu Folea la finalul întâlnirii.