Ambasadorul Republicii Islamice Iran în România, în vizită la Brașov

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, l-a primit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, pe E.S. dl Seyed Hossein Sadat Meidani, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România, la solicitarea acestuia.

Vizita a survenit în contextul în care anul acesta, în luna iulie, se vor împlini 120 de ani de relații diplomatice între cele două țări. Ambasada Republicii Islamice Iran în România dorește să marcheze aniversarea prin evenimente culturale, județul Brașov fiind între zonele vizate pentru organizarea acestora.

De asemenea, în cursul întrevederii, E.S. Sadat Meidani a exprimat dorința de relansare a relațiilor economice între companii din Iran și mediul de afaceri din Brașov.

Prefectul Mihai Cătălin Văsii l-a asigurat pe înaltul oaspete de întregul sprijin pentru facilitarea organizării în Brașov a unor evenimente culturale, eventual în colaborare cu Consiliul Județean și/sau Primăria municipiului Brașov, precum și pentru angajarea unor discuții cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, miercuri, 24 aprilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.