,,Am fost impresionată de modul în care centrul CATTIA a trecut de la furnizarea de servicii de primă intervenție la o gândire pe termen lung în ceea ce privește integrarea”, a declarat Excelența Sa d-na ambasador Kathleen Kavalec după ce a vizitat centrul de refugiați de la CATTIA. Ea a ținut, totodată, să îi felicite pe români, și pe brașoveni în special, pentru modul în care s-au implicat în a-i sprijini pe ucrainenii refugiați din cauza războiului.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, ES d-na Kathleen Kavalec, a vizitat astăzi centrul de refugiați de la CATTIA și a stat de vorbă cu o parte dintre ucrainenii care și-au găsit la Brașov a doua casă. Gazde i-au fost primarul Allen Coliban, viceprimarul Flavia Boghiu și coordonatoarea centrului, Andreea Vrânceanu. Aceștia i-au prezentat doamnei ambasador facilitățile pe care municipalitatea, împreună cu partenerii săi, le-au creat pentru cei refugiați din calea războiului lansat de Rusia la începutul anului 2022.
După ce a vizitat centrul, Excelența Sa i-a felicitat, într-un discurs ținut în limba română, pe români și pe brașoveni în special pentru modul exemplar în care, de la începutul acestui război, s-au implicat în ajutorarea celor care au fugit din calea bombelor și rachetelor.
,,Doresc să le mulțumesc primarului Allen Coliban și viceprimarului Boghiu pentru rolul lor de lider în înființarea Centrului de Refugiați CATTIA și pentru sprijinul acordat refugiaților ucraineni din Brașov, forțați să își părăsească casele din cauza războiului brutal și neprovocat al Rusiei. Acest centru demonstrează sprijinul întregii societăți românești și rolul de lider jucat de România la nivel internațional pentru a asigura protecția celor peste 5 milioane de refugiați ucraineni care au tranzitat sau au locuit aici în ultimul an. Viceprimarul Boghiu mi-a împărtășit că la un moment dat erau 700 de voluntari care susțineau centrul. Acest lucru este incredibil și dovedește revărsarea de sprijin din partea poporului român pentru vecinii lor din Ucraina. Românii au primit cu brațele deschise, cu ceai și cozonac, milioane de refugiați ucraineni. Am vorbit cu mulți refugiați ucraineni din România și o să fac asta și în acest centru. Mi-au împărtășit atât povești dureroase despre țara lor natală, cât și povești emoționante despre sprijinul pe care l-au primit aici. Un refugiat ucrainean mi-a spus «românii sunt îngerii noștri păzitori!». Într-adevăr, empatia și sprijinul acordat de România în acest moment critic vor rămâne mult timp în memorie. Colaborarea dintre administrația locală a Brașovului și guvernul român, organizațiile internaționale, sectorul privat și ONG-uri este cu adevărat remarcabilă. Am fost impresionată de modul în care centrul CATTIA a trecut de la furnizarea de servicii de primă intervenție la o gândire pe termen lung în ceea ce privește integrarea, pe măsură ce războiul s-a prelungit. În prezent, refugiații din Ucraina au locuri de muncă, învață limba română și își trimit copii la școală, în timp ce așteaptă cu nerăbdare ziua în care se vor putea întoarce acasă”, a declarat ES doamna Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite în România.
Ea vorbit și despre încercările Rusiei de a submina sprijinul pe care Ucraina îl primește de la celelalte țări.
,,Din păcate, de la începutul războiului, Rusia a încercat să ne dividă și să submineze angajamentul nostru de a ajuta refugiații ucraineni. Grupurile pro-Kremlin desfășoară campanii de ură și de dezinformare pentru a crea resentimente împotriva refugiaților ucraineni în întreaga lume, inclusiv în România. Aceste tactici nu vor funcționa. Trebuie să rămânem total uniți în sprijinul nostru pentru ucraineni și pentru refugiații ucraineni. Statele Unite rămân angajate, împreună cu România, atât la nivel național cât și la nivel local, pentru a ajuta refugiații. Din februarie 2022 am oferit peste 57 de milioane de dolari pentru a sprijini ajutorul oferit de România și vom sta umăr la umăr cu românii atât timp cât va dura acest război”, a explicat ES doamna ambasador.
Centrul de la CATTIA este unul dintre modelele de succes al implicării unei comunități în sprijinirea refugiaților ucraineni, lucru recunoscut și la nivel internațional: centrul este încadrat Blue Dot în certificarea UNICEF și primește sprijin de la Organismul Națiunilor Unite pentru Refugiați. Dar cel mai mare sprijin, după cum a subliniat și primarul Allen Coliban în discuțiile cu doamna ambasador, a venit de la comunitatea locală, simpli cetățeni, ONG-uri, companii sau instituții.
,,Consider că, în primul rând, această vizită este un semn de recunoaștere a eforturilor pe care comunitatea brașoveană le face, fie că vorbim despre cei care lucrează zi de zi în susținerea refugiaților ucraineni, fie că vorbim despre organizațiile care sunt partenere în operarea acestui centru, fie că vorbim despre comunitatea în ansamblu. Brașovul este un oraș multicultural, un oraș care a știut să se mobilizeze, să fie primitor în momente cheie, în momente de criză, în momentele de la izbucnirea războiului din Ucraina și până acum”, a precizat primarul Allen Coliban.
Totodată, primarul Coliban i-a mulțumit Excelenței Sale pentru sprijinul pe care România și Brașovul l-au primit la nivel diplomatic, sprijin pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat în tot ceea ce am făcut în susținerea crizei refugiaților ucrainieni, atât la nivel instituțional, cât și la nivelul mass-media.
El a subliniat că este foarte important ca aceste mesaje să ajungă la cât mai multe persoane, astfel încât să înțelegem cu toții care sunt ororile războiului și, totodată, care este drama celor care sunt nevoiți să-și lase în urmă case și familii pentru a-și proteja viața lor și a celor dragi.
,,Cred că în momente de război, în momente de criză, este foarte important să reafirmăm trăinicia și însemnătatea pe care parteneriatul strategic cu Statele Unite îl are pentru noi ca țară și totodată, faptul că stabilitatea României și siguranța noastră, dar și a refugiaților, depind de acest parteneriat și de prezența României ca membru activ în cadrul NATO. Mă bucur că avem acest dialog și că avem această vizită, cred că este un moment de reflecție pentru toți cu privire la ororile războiului, pe de o parte, și, pe de altă parte, la capacitatea noastră de a fi oameni și de a ne mobiliza în vremuri grele”, a completat primarul Allen Coliban.
Faptul că acest centru a devenit un model de bună practică în ceea ce privește sprijinul pentru ucrainenii care fie doar au tranzitat România, fie au luat decizia de a rămâne, este un rezultat al efortului întregii comunități brașovene, a subliniat viceprimarul Flavia Boghiu.
,,Vizita de astăzi a Excelenței Sale, doamna Ambasador al Statelor Unite, la Brașov este încă o dovadă că ceea ce au făcut brașovenii pentru comunitatea de refugiați ucraineni care au venit în urma războiului este un model de bună practică pentru toată țara. Această colaborare pe care am avut-o și o avem în continuare cu organizații internaționale care ne-au sprijinit atât financiar, finanțând activitățile de aici, cât și prin cunoștințele lor, ne-a permis să putem ajuta la integrarea celor care au fugit din calea războiului, celor care acum au locuri de muncă în Brașov, care își duc copiii în școlile brașovene și care caută să își găsească un rost, atât timp cât vor mai sta în Brașov”, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.
În cadrul discuțiilor cu doamna ambasador, viceprimarul Brașovului a vorbit și despre o nouă o nouă finanțare, începând de la 1 septembrie, din partea UNHCR, care va susține financiar activitățile ce se vor derula în toamna aceasta, activități ce se vor concentra mai mult pe învățarea limbii române pentru copiii din comunitate, deoarece aceștia merg, ca audienți, în clasele din școlile românești și este important ca municipalitatea să-i sprijine să învețe mai repede limba română, atât ei, cât și părinții lor, care sunt deja integrați la locuri de muncă.
Coordonatorul centrului pentru refugiați de la CATTIA, Andreea Vrânceanu, a precizat că de la începutul conflictului, aproximativ 16.000 de persoane au beneficiat de sprijinul acestui centru. Chiar dacă numărul de sosiri nu este la fel de mare ca în lunile precedente, sunt în continuare persoane care vin din zone de conflict sau care sunt extrem de vulnerabile și care aleg să se adăpostească în România și aici, în Brașov. Conform înregistrărilor pentru noul program guvernamental de sprijin pentru refugiații ucraineni, în Brașov sunt în jur de 1.300 de familii.
Centrul de la CATTIA asigură servicii complexe pentru cei care s-au refugiat din Ucraina, de la cazare și masă, la servicii de educație și îngrijire pentru copii, asistență psihologică, educație non-formală, socializare, toată partea de integrare – de la traduceri pentru accesarea serviciilor medicale până la suport în depunerea documentelor pe noul program guvernamental, inclusiv interviul pentru acordarea unui scor de vulnerabilități pe baza căruia se dă un ajutor financiar de Înaltul Comisariat pentru Refugiați.