Amenzi de 11.000 de lei pentru nereguli la un loc de joacă din Brașov, date de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au aplicat mai multe amenzi şi au oprit temporar de la utilizare mai multe echipamente cu probleme instalate într-un loc de joacă pentru copii din cartierul Avangarden 3 din municipiul Braşov.

„În urma primirii unei sesizări, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Centru a desfăşurat o acţiune de control la operatorul economic Maurer Imobiliare SRL, cu sediul în Braşov, în urma unei petiţii care reclama echipamentele deteriorate folosite la locul de joacă din cartierul Avangarden 3. După verificările realizate, comisarii au constatat că aspectele sesizate se confirmau, reclamaţia fiind întemeiată, şi au aplicat următoarele sancţiuni: 4 amenzi contravenţionale, în valoare de 11.000 lei şi oprirea temporară a utilizării echipamentelor de joacă până la remedierea deficienţelor”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de CRPC Braşov.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Printre deficiențele constatate se numără:

  • Leagăne cu sistemul de siguranță sau șezutul rupt;
  • Tobogane, turnuri de trecere și balansoare rupte sau incomplete;
  • Șuruburi slăbite sau ieșite din podeaua echipamentelor;
  • Lipsa informațiilor referitoare la vârsta, greutatea și înălțimea admise ale utilizatorilor;
  • Lipsa autorizației de funcționare.

Locul de joacă va rămâne închis până la remedierea tuturor deficiențelor și obținerea autorizației de funcționare. CRPC Brașov a subliniat importanța respectării normelor de siguranță în cazul locurilor de joacă pentru copii și a anunțat că va continua să efectueze controale în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.