Ieri, 25 martie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Astfel, ieri, polițiștii brașoveni au verificat 109 locaţii, 56 desocietăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.
De asemenea, au fost legitimate aproximativ 4.000 de persoane, verificate 175 demijloace de transport persoane și peste 600 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 148 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 16 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 19.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 3.800 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.