Inspectorii de muncă din Brașov au desfășurat în luna august o serie de controale în rândul angajatorilor din județ, acțiuni care au scos la iveală numeroase nereguli atât în ceea ce privește relațiile de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. În urma verificărilor efectuate, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 308.500 de lei.
Având în vedere Strategia Natională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate, inspectorii de muncă au realizat, în luna august, un număr de 132 controale, fiind depistate 12 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care un număr de 9 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 210.000 lei, după cum urmează:
Pentru primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, au fost sancţionați 8 angajatori, identificându-se 11 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare. S-au aplicat 7 amenzi contravenţionale în valoare totală de 200.000 și un avertisment scris.
Pentru primirea la muncă a salariaţilor cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial a fost sancţionat 1 angajator (identificându-se 1 persoană în această situație), fiind aplicată 1 amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei.
În ceea ce priveşte respectarea prevederilor HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 121 controale, în urma cărora a fost aplicată 1 amendă contravenţională în valoare de 8.000 lei. Au fost aplicate și 3 avertismente scrise.
Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 75.000 lei.
Tot în luna august 2024, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat un număr de 54 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 14 angajatori cu amenzi în valoare de 15.500 lei și 20 avertismente.