Amenzi de peste 45.000 de lei și 220 mc de lemn confiscați în Rupea și Hoghiz, în urma unor controale silvice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă acțiunile de prevenire și combatere a ilegalităților din domeniul silvic pentru asigurarea respectării cadrului legal în vigoare, astfel că, la data de 7 aprilie a.c., au fost desfășurate activități specifice de verificare a respectării prevederilor legale referitoare la deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos, la un ocol silvic de regim care administrează un fond forestier din județul Brașov.

Verificările s-au desfășurat în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Brașov și au vizat verificarea mai multor puncte constituite în fondul forestier, aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale Rupea și Hoghiz.

Citeste și:  Minor de 16 ani din Săcele, reținut după ce a bătut un bărbat într-un magazin. Victima a ajuns la pământ (VIDEO)

În cadrul acestor verificări, polițiștii au constatat faptul că ocolul silvic ar fi expediat un volum total de 223 mc de material lemnos, din diferite specii și sortimente, fără proveniență legală, fapt pentru care au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 46.000 de lei.

Mai mult decât atât, ca măsură complementară, polițiștii au dispus și confiscarea valorică a cantității totale de 223,149 mc material lemnos, în valoare de 44.070,13 lei.

Facem precizarea că activitățile desfășurate de polițiștii brașoveni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic au un caracter permanent și vor continua pe tot parcursul anului, scopul acestora fiind protejarea fondului forestier național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.