Amenzi în valoare de 41.000 de lei, ieri, în cadrul acțiunii „Truck&Bus” pe raza județului Brașov

Ieri, 12 mai 2021, în intervalele orare 06.00-09.00 și 15.30-17.30, în cadrul planului de acțiune ROADPOL-Truck&Bus, polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe raza întregului județ, ce a avut ca scop verificarea respectării transportului rutier public de persoane și mărfuri.

            Obiectivele acțiunii au fost:

  • Depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;
  • Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparatului tahograf;
  • Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;
  • Verificarea deținerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de către conducătorul auto;
  • Verificarea respectării traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente;
  • Respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane;
  • Verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, față de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului;
  • Legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate și ocazionale;
  • Impunerea respectării regimului legal de viteză și sancționarea nerespectării regimului legal de viteză;
  • Verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului;
  • Verificarea stării tehnice a vehiculelor;
  • Impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În activitățile desfășurate au fost angrenate 55 de forțe de ordine, care au aplicat 124 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 111 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 – Rep., 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 5 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012, 1 pentru nerespectarea O.G. 37/2007 și 1 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017.

 Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 41.000 lei.

Polițiștii rutieri au retras 10 certificate de înmatriculare și au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 8 permise de conducere, dintre acestea 7 fiind pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 1 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Siguranța tuturor cetățenilor reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov!

Fiți responsabili în trafic și adoptați întotdeauna o conduită preventivă!

Foto. Arhivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.