În scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, la data de 15 iunie 2021 în intervalul orar 09.00 – 13.00, Serviciul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Prahova, a organizat și desfășurat o acțiune pe DN 1, în sistem CASCADĂ, având drept scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.
În cadrul acțiunii au fost folosite dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv 3 cinemometre TruCam și 8 aparate Autovision.
În urma desfășurării acțiunii au fost constatate și aplicate 282 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 95.000 lei, fiind reținute 9 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare.
Din totalul contravențiilor aplicate în cadrul acestei acțiuni, 126 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 54.000 lei, au fost aplicate de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 5 permise de conducere, dintre acestea 3 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 2 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.