Amenzile majorate pentru cei care nu respectă regimul stării de urgență intră în vigoare de joi

Românii vor plăti de joi amenzi de până la 20.000 de lei, iar firmele de până la 70.000 dacă nu vor respecta regimul stării de urgență, arată Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit comunicatului GCS, transmis miercuri, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării stării de urgență.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei, față de valorile inițaile, cuprinse între 100 și 5.000 de lei.

GCS mai arată că amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de joi, 2 aprilie 2020.

„În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activității; desființarea unor lucrări; refacerea unor amenajări”, potrivit GCS.

Aceste măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.