Analiză: Profitul restaurantelor din România e pe minus pentru prima oară de la pandemie. 2023 înregistrează o scădere anuală de 12%

Piața restaurantelor din România a fluctuat, cu perioade de creștere evidentă precum 2015 – 2019, urmate de provocări care i-au impactat puternic evoluția. Pandemia de COVID-19 a dus la închiderea definitivă a 30% dintre business-urile din sectorul ospitalității. Ca urmare, cifra de afaceri a scăzut cu 35% în 2020 față de 2019.  Totuși, există interes față de această industrie. În 2022, deja înregistram cu 6,000 mai multe restaurante decât înainte de pandemie, potrivit bookingham.ro.

Cei de la bookingham.ro au vrut să afle care este situația localurilor din România înregistrate sub codul CAEN 56XX (restaurante, baruri, catering și alte servicii de alimentație). Pentru asta, au fost verificate datele furnizate de ListaFirme.ro din 2008 până în 2023, fiind analizate din 3 puncte de vedere: al numărului de firme active, al profitului și al numărului de angajați. Principalele descoperiri au fost:

Citeste și:  Mircea Geoană a dezvăluit date din sondajele interne! Candidatul la prezidențiale susține că este aproape de locul doi

2023 a înregistrat cea mai mică creștere anuală (2%) a numărului de restaurante active

Puțin peste 27,000 de firme sub codul CAEN 56XX figurau drept active în România, anul trecut. Evoluția din 2022 în 2023 arată cea mai mică creștere anuală a numărului de firme active, înregistrată din 2008 până acum – de 2% (de la 26,611 în 2022, la 27,045 firme active în 2023).

Dacă după pandemie s-au înregistrat creșteri de peste 11%, chiar 12% de la an la an, 2023 se dovedește a fi un an mai dificil pentru industria HoReCa. 

„În opinia mea, creșterea atât de mică a numărului de restaurante active în 2023 are două motive și ambele țin de factorul legislativ: incertitudinea legislativă și lipsa de predictibilitate a unor norme clare de funcționare a industriei ospitalității.” spune Cristian Cristea, consultant HoReCa.

Este pentru prima oară după pandemie când profitul restaurantelor scade (-12%)

Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

Profitul restaurantelor din România a fluctuat de-a lungul anilor. În 2009, criza financiară s-a făcut vizibilă și în domeniul HoReCa, printr-o scădere de 16%. Din 2013, profitul a ajuns din nou pe plus, în 2015 înregistrând cea mai mare creștere dintotdeauna – de 153% față de anul anterior. Profitul a evoluat constant până în anul pandemic, când a scăzut brusc cu 40% – o diferență de peste 200 milioane de € față de anul 2019. O analiză realizată în 2021 arăta că profitul net al firmelor din HoReCa aflate pe plus, a scăzut cu 47% în acea perioadă. 

Totuși, odată cu ridicarea restricțiilor, vânzările din restaurante, baruri și cafenele au crescut semnificativ în 2021 – cu 57% față de anul anterior – România înregistrând cea mai semnificativă majorare din Uniunea Europeană. Acum, în 2023, e primul an după pandemie când profitul restaurantelor scade din nou – cu 12% față de 2022. Citește continuarea aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.