Este anchetă la o societate din Ghimbav după ce o angajată a murit după ce a căzut în bazinul cu apă uzată al societății la care lucra. Victima, o femeie de 62 de ani, laborantă la societatea în cauză s-a dezechilibrat și a căzut în bazinul adânc de aproape 4 metri, în timp ce încerca să ia probe de apă. Femeia nu a mai avut nicio șansă să iasă din bazin. A fost scoasă câteva ore mai târziu. Cadavrul a fost transportat la Laboratorul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei. Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov și Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care săa produs decesul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, ”nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă” și ”ucidere din culpă”.