Agenția națională de presă Rador a informat că, ieri, în intervalul 13:00-15:00 o parte dintre angajații Societății Române de Radiodifuziune s-au aflat în grevă de avertisment. Revendicările sunt în principal de natură salarială. Vechiul Contract Colectiv de Muncă a expirat în luna iunie a acestui an, iar negocierile pentru o nouă înțelegere între părți au eșuat.
Potrivit sursei citate, săptămâna trecută, Guvernul a alocat SRR 40 de milioane de lei la rectificarea bugetară, ceea ce va permite, potrivit conducerii instituției, o a doua creștere salarială individuală sau colectivă, în acest an.
Într-un mesaj adresat personalului Radio România, președintele director general Răzvan Ioan Dincă transmite că revendicările salariale ale angajaților sunt deja în curs de soluționare. Precizăm totodată că, în condițiile grevei de avertisment, managementul instituției a luat măsuri pentru asigurarea continuității emisiei posturilor SRR.