Anul Nadia 2026. COSR celebrează 50 de ani de la prima notă de 10 a Nadiei Comăneci

Comitetul Olimpic și Sportiv Român marchează Ziua Culturii Naționale prin Anului Nadia 2026, un program dedicat celebrării a 50 de ani de la prima notă de 10.00 din istoria gimnasticii, performanță realizată de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal.

Anul Nadia 2026 va cuprinde o serie de evenimente naționale și internaționale – sportive, culturale și educaționale – organizate sub egida COSR, în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică și Orașul Onești – Oraș European al Sportului 2026.

Momentul central al acestui program va avea loc pe 29 mai 2026, când COSR va organiza Gala Oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00”, un eveniment de amploare dedicat celei mai cunoscute gimnaste din istorie și moștenirii pe care aceasta a lăsat-o sportului mondial.

Citeste și:  Dublu duel pentru voleibaliștii Coronei Brașov, în deplasare

Prin Anul Nadia 2026, Comitetul Olimpic și Sportiv Român reafirmă convingerea că performanța sportivă este parte integrantă a culturii naționale și că excelența autentică transcende generațiile.

De Ziua Culturii Naționale susținem că performanța Nadiei Comăneci nu aparține doar sportului, ci culturii românești în ansamblu. Nadia este identitate pentru România și idol universal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.