O veste bună pentru cei care preferă să consume apă potabilă în detrimentul băuturilor carbogazoase sau acidulate: restaurantele din România ar putea fi obligate să ofere clienților apă de la robinet, gratuit, dacă legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Proiectul de lege, adoptat recent de Camera Deputaților, prevede ca operatorii economici care oferă servicii de alimentație publică, precum restaurante, baruri, cantine, dar și firmele de catering, să pună la dispoziția clienților apă potabilă de la robinet, la cerere și în mod gratuit.
Singura condiție este ca apa să fie verificată periodic, conform legislației în vigoare, pentru a se confirma calitatea sa potabilă.
Obligația va fi însoțită și de o informare vizibilă pentru public, prin afișarea unui anunț care să menționeze că unitatea respectivă oferă apă gratuită de la robinet.
Inițiativa are multiple beneficii, atât pentru clienți, cât și pentru mediu. Consumul de apă potabilă contribuie la menținerea hidratării organismului și la evitarea consumului de băuturi cu un conținut ridicat de zahăr sau calorii. Totodată, reducerea sticlelor de apă îmbuteliate va contribui la diminuarea cantității de deșeuri generate, având un impact pozitiv asupra mediului.
Proiectul de lege urmează să fie trimis la Președinție pentru promulgare. Președintele Klaus Iohannis are la dispoziție 30 de zile pentru a decide dacă promulgă legea sau o returnează Parlamentului.
In orice local din Ro am cerut „apa de la robinet” mi s-a adus și NU mi s-au cerut bani – am făcut asta de muuulti ani și o fac in continuare.